Prietenul meu kosovar

    Eram pe la inceputul anului 2009 undeva in Germania mai exact in Mainz-Kastel alaturi de inca doua cunostinte. Imi aduc aminte de faptul ca in acea perioada era o vreme foarte urita ploioasa si friguroasa insa acea vreme nu ma impiedica sa imi caut un loc de munca. Sincer va spun nu era dorinta neaparata de a lucra dar fiind intre straini departe de casa parinteasca,locul unde oricind te vei simti ocrotit,eram nevoit sa-mi castig existenta,eram pe cont propriu.Cautam un job in bucatarie bucatar sau cel putin ajutor de bucatar.
   Am batut orasul in lung si in lat, ba mai mult mi-am incercat norocul si in orasele mai mari din jur (Wiesbaden,Mainz),insa cu acelasi ghinion.Dupa o perioada de vreo 2 sau 3 saptamani ma sunat cineva acel cineva era un barbat care se ocupa de gradinarit si care avea nevoie de o persoana sa-l ajute.Am acceptat jobul pentru ca aveam mare nevoie de bani...de, se apropia data cind trebuia sa achit chiria si  stateam foarte prost cu banii.Din vorba in vorba ma intreaba de unde sunt si raspund ca din Romania. Acea persoana avea o parere foarte proasta despre noi cei din Europa de Est in general dar in special de romani.Ma deranja atunci cind acest om vorbea urit despre Romania,chiar daca in unele cazuri avea dreptate,pina la urma este tara unde m-am nascut si am crescut.
    Dupa o luna de munca prin gradinile altora am avut parte de un apel neasteptat...la capatul firului era o femeie care dorea sa vorbeasca cu Adrian,in speta eu, pentru ca asa ma prezentam in germania cu cel de-al treilea nume,Flavius era destu de greu pentru sa-l pronunte.La inceput nu stiam cine este si ce vrea acea femeie poate si din pricina faptului ca nu eram destul de atent la ce imi spunea ea...apoi am inceput sa inteleg cine este ,era patroana unui restaurant din centrul orasului Mainz.Dupa o scurta discutie imi spune sa ma prezint la restaurant a doua zi in jurul orei 9 dimineata.Am mers acolo sperind ,de fapt hotarit sa prind postul de ajutor de bucatar.Intrind in bar la inceput am crezut ca am gresit locatia,ca nu sunt unde trebuie,am fost intimpinat de un ospatar fruomos imbracat pantaloni negri la dunga, camasa alba curata de un alb imaculat,iar pantofii lacuiti de parca se pregatea de o parada militara.Restaurantul era si el unul select elegant,pina la urma se afla in buricul targului,in centrul vechi al orasului,zona turistica iar la sfarsit de saptamana se organizau si piete,una peste alta o zona perfecta pentru un restaurant.

    Prima persoana pe care am cunoscuto in bucataria acelui restaurant a fost Bekem,unul dintre bucatarii acelui restaurant.Parca-l vad si acum...o privire sumbra si critica in acelasi timp,ma itreaba daca am mai lucrat in bucatarie,ii raspund ca da ...de fapt am si diploma de bucatar.Dupa ce ma pus sa fac diverse lucruri prin bucatarie (salata de fructe,flamcuchen,salate) imi spune ca pot sa plec si ca trebuie sa revin a doua zi.Ma gindeam pe atunci ca acel om imi va crea probleme si nu voi avea o viata usoara cu el.A doua zi ma intorc la restaurant pentru inca o zio de proba...in total au fost 4 zile de proba, la finalul carora am aflat ca voi fi angajat acolo.Alec bucatar Bekem era de origine din kosovo  trecuse prin greutati stia ce inseamna durere suferinta si umilinta a fost martor pentru un timp la crudul razboi petrecut in Kosovo.Cunoscindu-l am descoperit ca nu este persoana aia rece si fara sentimente pe care o credeam,ba mai mult este un om cu care te poti distra, este o persoana loiala si un adevarat prieten.Era un bucatar extraordinar ceea ce facea el in bucatarie pot spune ca se numeste arta....mancarea arata atit de bine incat iti era mila sa te atingi de ea.Pentru mine acest Bekem ramine cel mai bun bucatar cu care am lucrat vreo data,persoana de la care am avut si de la care am invatat extrem de multe atit pe plan profesinonal,adica in domeniul gastronomiei,cat si in viata de zi cu zi.
   Acesta este Bekem prietenul meu kosovar,omul de la care am avut foarte multe de invatat.

salut

Salut sunt nou in aceasta lume a blogarilor....as vrea sa incep usor cu inceputul.Ma numesc Giurgiuleanu Flavius Adrian sunt nascut in 16.11.1985.Desi am 25 de ani sunt student in anul I la Facultatea de Drept si Stiinte Administrative din cadrul Universitatii de Vest din Timisoara.Spunind ca incep usor cu inceputul ...vreau sa incep cu ...si anume copilaria mea.Toti ne aducem aminte,(sau cel putin toti incercam), de copilarie de momentele in care ne bucuram fara a avea un motiv anume.Ei bine iata ca a ajuns ajunul craciunului ...ajun in care toti cu mare cu mic il asteptam pe Mos Craciun cu daruri.Haideti sa fim si noi cei maturi pentru o clipa copii,sa il asteptam si noi cu aceleasi emotii cu acelasi zimbet pe buze.Eu unul imi aduc aminte de multe din copilarie spre pilda de nazbatiile pe care le faceam alaturi de alti prieteni,de perioada colindelor, de revelioanele organizate prin uscatorii etc.
Clipe frumoase,cel putin pentru mine,clipe pe care nu le voi mai intilni niciodata in viata,poate veti intreba de ce, e simplu pentru ca am crescut ,pentru ca asa zisele noastre pretentii au crescut si ele.Imi aduc aminte si acum cu drag de anumiti prieteni...Iorga Cristian (actualmente casatorit si absolvent al Facultatii e Inginerie din cadrul Politehnici Timisoara) Iorga Adrian (absolvent al Facultatii de Inginerie Informatica din cadrul Facultatii  Eftimie Murgu Resita) Modoaca Maria Casandra (avind  un rol important in publicitate si fiind impresara renumitei artistea  Maria Gheorghiu) Robitu Constantin zis Bebe (actualmente in Spania)  ....acestea sunt  cele mai importante persoane din copilaria mea.
      Pe atunci orice era posibil,visele puteau usor deveni realitate,din punctul nostru de vedere.Zilele treceau parca fara nici o grija,faptul ca ne aveam unul pe celalalt era de ajuns.Ca orice copil la 12 ani nu stiam exact ce vrem de la viata,ne visam mari rapperi,sau ne visam mari gigolo...nu era cazul, eram prea mici.Incepuseram cu micile cazemate,sau colibe cum lear spune altii.Le construinam din te miri ce, feriga era si easte destula inca pe dialurile din Resita,lemne uscate,crengi rupte din alti copaci.Furatul porumbului sau al lubenitei din piata...era o alta preocupare prosteasca dar in acelasi timp foarte amuzanta . Chefurile pe ascuns erau si ele parte din viata noastra,atunci cind ajungeam acasa  trebuia sa intram pe furis pt ca parintii nostri sa nu ne auda.
  Cine nu-si aduce aminte de copilarie,e cea mai pura si curata perioada din viata unui om.Ce ar fi omul fara copilarie?...Da sunt curios sa aflur raspunsul..eu inca nu am gasit unul.
  Din pacate timpul trece si nu iarta,asa cum acum  o vreme eram plingi de vise si sperante sincere si curate,acum avem in fata planuri necurate.O data cu anii sa dus si inocenta ,sau dus si visele curate.Am ajuns un fel de sclavi,desi e dur cuvintul,ai banilor, a gindurilor necurate si a dorintei orbesti de inavutire. Am uitat ca avem prieteni, am uitat de visele avute cindva in copilarie, si cel mai important am uitat de prieteni si de faptul ca am fost cindva doar simpli copii.Cineva mi-a spus:"poti sa ai din punct de vedere material absolut totul,iti poti permite masini iahturi si palate,dar daca in suflet nu ai nimic,esti un om foarte sarac. Sa ne bucuram de Craciun sa ne bucuram de sarbatori..si sa nu uitam de faptul ca am fost si noi cindva copi.